Petru Movilă, reales preşedinte al PMP Iaşi

Publicat: 26/06/2022, 15:27

Aproape 600 de membri ai Partidului Mişcarea Populară au fost prezenţi, în cursul zilei de sâmbătă, la conferinţa judeţeană de alegeri a structurii de conducere a filialei ieşene. Cu o majoritate covârşitoare de voturi, Petru Movilă a fost reales preşedinte al organizaţiei PMP Iaşi.

Alături de sutele de delegaţi care au participat ca reprezentanţi cu drept de vot, la eveniment au fost şi aproximativ 30 de preşedinţi de organizaţii din ţară.“În ciuda evenimentelor din ultimele luni am rămas împreună. Astăzi, în această sală, putem vedea că nimic nu s-a schimbat. Suntem aici tot noi, cei cu care am construit, de-a lungul ultimilor ani, ceea ce înseamnă PMP Iaşi. Am rămas uniţi. Am rezistat presiunilor din exterior şi am mers înainte, neclintiţi. Mesajul meu în ziua alegerilor pentru noua structură de conducere a PMP Iaşi este unul simplu: vă mulţumesc pentru toată susţinerea, vă apreciez munca depusă şi împreună, ca o echipă unită, mergem înainte”, a spus preşedintele reales al PMP, Petru Movilă.

Petru Movilă, în calitate de preşedinte executiv al PMP la nivel national, a găzduit în cursul zilei de vineri, 24.06.2022, şi şedinţa reunită a Colegiului Naţional şi a Consiliului Executiv Naţional.

Au fost prezenţi, la ambele evenimente, preşedintele PMP, europarlamentarul Eugen Tomac, secretarul general al PMP şi preşedintele organizaţiei Bistriţa-Năsăud, Ionuţ Simionca, prim-vicepreşedintele Marius Paşcan, toţi preşedinţii organizaţilor din Regiunea de Nord-Est precum şi cei din Vâlcea, Arad, Sibiu, Prahova, Maramureş, Mureş şi nu numai. “Ca de obicei, mă bucur să fiu din nou, la Iași, alături de o organizaţie atât de puternică, după cum se vede şi în sală. Un număr atât de mare de membri arată că PMP este viu. Ce este important să înţelegem astăzi este că ne aflăm în fața unui nou început. Avem foarte mult de muncă şi mă bucur că lucrurile au intrat pe făgașul lor firesc. PMP are idei, are soluții, știm ce avem de făcut pentru a le oferi românilor o alternativă politică sănătoasă la actualele partide”, a declarat preşedintele PMP, Eugen Tomac.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5...
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Nu este un banc! Acești doi soți au găsit lampa lui Aladdin! Care au fost...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Cine este Andrei, bărbatul de doar 37 de ani care s-a aruncat de pe podul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Chişinăul sfidează Moscova printr-un acord de securitate cu UE. R. Moldova va fi inclusă în...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Klaus Iohannis se retrage. Eșec total pentru președinte
Obligațiile băncilor înainte de a demara procedura de executare silită
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Mit sau adevăr: durerile de cap cauzate de presiune înainte de o furtună sunt reale?
×